de Daniel Aurelian Radulescu
E lumea prea parșiva, domnule, sa știi
Și cuvant e facut s-ascunda gandul;
Ca spusa de n-ar fi și s-ar citi profundul,
Fațada ar fi de sticla; nu s-ar mai perverti!
Chiar singur de-ți vorbești, te-nșeli amarnic
Spunandu-ți ca ești altul, narcoman
De gustul propriu orișice reproș e-n van;
Ești negrul spațiului oglinzii, un fațarnic!
Cunoaștem reactivul; "Minciuna,
E adevar intreg, spus ce gandesc!"?
Numai ca spus e-un gand, marturisesc;
Ce-nșira un cifru, al limbii cultivat Cultura!
E gandu-ntai, nu-i spus pe negandite!
Și gandu-n sine-i filtru, vorba-i zgomot numai
Cum veșnic, mariaj e cel crezut ca mana-i
Un gaj de viitor, jurat!? Nesigur, fapte neimplinite!
Ce vis stupid e vrutul scris pe frunte,
Paleativ constatator, tanjit de generații,
Ne asumat, ca și cum alții-ar fi degenerații;
Nu fiecare-n parte, in egoimu-ambițiilor marunte?!
E animalic, recesivul grav, este un pandemic
Atat știutul, cat și neștiut e-o facere murdara,
Ascunsa-n mistic, pioșenie globala, interplanetara
E neagra gaura, perversa. studiata academic!?!
12.06.2012
|