de Daniel Aurelian Radulescu
Impertinent, imi strecor vaz prin largile ferestre
in salile livide de neoane in toi de seara,
la ceafa invelita in parul des, variind culori,
ce-ascund din fețele stand rand in banci, cu coate peste,
s-asculte nevazut ce-ar fi la capatul de sala,
se-aprofundand de-un studiu vrut, uitand de orice ori
E, intre zidul-carapace a sunetului de exterior,
golul de spațiu, plin de mintea frematand sa afle,
nu doar in ajunul dimineților, in amieze
E aproape un sarg, o lume aparte, in amor
cu dor de-a nu se risipi, a se dedica sa-și salte
spirit sieși, sau mai mult, la alții daruindu-se proteze
La atația, alți mulți, ce nici nu știu de ei, nu vin sa-i veze
pe ei, o noua studențime; cea ce aștept, o țara sa mi-o pavoazeze!
15.11.2013
|