de Daniel Aurelian Radulescu
un labirint de nesfarșite pliuri curbe-n ascuțișuri,
taind din florile de panza-n impregnari inzamislite
de somn, trezit visandu-și iele, pitite printre ascunzișuri,
cu palpu' infiorand este cearceaful, zilei, nopții nesfarșite
și fara niciun gand, din gandurile puse-n amurg bland,
rasar doua movile, voluptos cum fumul de taverna
intortochiat de-un timp intunecat, fumat boland,
parasit din respir, plecat in zori din puful fin de perna.
troneaza in colțuri rasfirate stramb, fara vreo geometrie,
o boare de duvet cutat, iși straduind intim purced
sa urce florile, la fel buchet, frunziș de iz de iasomie,
spre locul cald, racit lasat acum de parasitul pled.
un ieșit diafan, de tafta roza lucitoare, sau matase,
se urca in aer, pur de-acum, c-un mix de olfactive,
cu dulce și subtil deopotriva in unde vaporoase
și-un fir de par prelung rascola instincte primitive.
in tuburi de lumina se tot revarsa, varsa raze,
ce lasa sa pluteasca ciudate, infime translucide,
dinspre fereastra larga, printre reflexii de topaze
se mangaind natura de corpurile duse locuri vide.
,
o unda mișca alene din faldul voal de o perdea
și parca un freamat scurt, himeric, apare dintr-odat'
din corpuri frematand suspine, murmure ce ar cadea
din razele aduland zefiric, din fiorul, castul, nepatatul pat.
10.08.2012
|