de Daniel Aurelian Radulescu
Sunt cateodata doar trecut, ca o melasa
groasa,
atat de dulce, maronie de la patina,
in fundul de mine, de mina
și culmea-i lumina, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura imi umblu
și-mi tremura barba
cu moralul in iarba
și pieptul,
ce nu-l stapaneam ma credeam ințeleptul,
dar sunt vlaguit, impotent
in demult sub conștient
și ma scald in dulcele spus cu placere
printre atația ei, printre ele,
iar dorul s-o gust,
ca pe must,
sa nu se acreasca de cald
dau la o parte cu mana fald
și vreau sa vad real, iara locul,
poate-mi surade norocul
sa fie la fel,
macar el
și se vede ca n-am, n-am avut rațiune,
naivul cu mintea-n delațiune,
paratul,
amaratul
ce se intoarce in amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenție
nostalgic fara de pretenție
ma intorc inspre singuru' avut
Ma intorc in trecut!
11.11.2013
|