de Daniel Aurelian Radulescu
E cristalinul spart de schija razei
din arcul soarelui, țintita intre pleoape
ramas deschise adulmecand azurul oazei
din nori ce stau greoi, pe suflet sa-l ingroape.
Și-o lacrima coboara-n stalactita
Din suferința crunta in peștera stinghera,
Unde mai bate-o inima neobosita
De-atata zor, sa iși ia zbor de-o sfera
Un glob vitros, oceanic ocular,
rotind speriat neștiind c-are pereche
un geaman dincolo de zid, neplanetar,
unde nu-i vis și-i toata lumea veche.
Sunt gemenii, ce ne arata lume, din fața la ureche
14.10.2012
|