de goeteri
Ce dor mi-e sa-mi revad vechiul oraș
Fara rigoarea sticlei in metal infipta,
Sa merg de Paști și lui Chistos sa-i fiu partaș
Cu alți copii Cum mintea ma incita!
Ce zile lungi erau, cat o speranța,
Totul mi se parea o sursa de surpriza
Fiindc-orice maine iși avea o importanța
Și oric-eșec trecea in vant O mica briza.
Prietenii mi-erau mai mulți și adevarați,
Ne intalneam far-a ne da vreo intalnire
Și ne visam, fara sa fim inca barbați;
Eroare grava printre alte puerile.
Stateam cu ziua-ntreaga la scaldat
Sau inghețam fara sa plang, la saniuș.
Din zori-n seara in veșnic preumblat
Nici nu mancam Sorbeam țigara de panuș.
Cate ochiade le-am pierdut din neglijența
-Caci timpul parca atunci nici nu trecea-
Sperand ca totul se repeta existența,
Iar de-o pierdeam, o noua alta ma-ncanta.
Ma mor de dor -c-are-un miros trecutul,
Un fel d-endomorfina, dulce drog-
De cate ori ma pierd, cum prim-sarutul
Tremur de buze l-aș vrea iar Visand ma rog!
M-ating cu degete-liane, de altul mine
Și ma-nfior ce cald eram, cat de ușor,
Dar n-am pe nimeni ajutor, nu intervine
Sa fiu iar ciclu pur cum apa de izvor.
Am simț pe ceafa-n jos, o mancarime;
Chiar am ieșit cu tata dintr-o frizerie
Și miros tot, pomada-n puf de briantine,
Iar uratit, ciunțit din nou Ce porcarie!
Ce dor am sa-mi revad vechiul oraș
Cu case umane-n terne tonuri, murdar gri
Și strazi in cub de piatra-n pasul de poștaș
Cu tolba-i plina de cuvinte, multe știri.
Prin ce minune "fost" este ma bun, mai dulce,
"Rau" petrecut vedem cu complezența?
Prezent ne-mbie-nspre melancolii, ne duce
In timp trait "Era" pentru "va fi" "e"-o providența?!?
04.03.2011
|