de goeteri
E lumea plictisita de-atata poezie
Ce curge rauri, fluvii, molcom sau in torent
Batand la porți de glorii in scris de erezie
La dogme seculare Incalcate evident.
Cum mai ușor e totul, cand reguli nu mai sunt;
Poet e prozator, eseist, dramaturg,
E nuvelist, reporter Ei singuri se incant,
Filozofand infant sau geniu demiurg.
Fac parte, poate sigur, din invazioniști,
Orbiți de-orgoliu propriu și surzi la rațiune;
Cum dive, dezbracate pe sticle, sunt artiști
Și șarlatanii, hoții, conduc o națiune.
Imi cred inca bun simț de-a respecta canoane
De rima, ritm, de iamb, troheu in exprimare;
Nu-ncerc sa-mi vand din stol, spunand ca-s avioane,
Nici sa-ncalcesc cuvinte, in metafore bizare.
Nefericit proverbul, ce de-altfel nu-i proverb,
"Ca nu e om sa nu fi scris, vreodat-o poezie",
S-a razbunat pe lume, pe subiect, pe verb
Albina-i cum e cioara, din zbor O nerozie!
E straniu cum permis e-orice la scrisu-n vers;
De-a pune-n alandala cuvinte deslanate
Cum ai ieși pe strada-n chiloți in loc de fes
Și polițist ți-ar trage o notorietate.
E-atata libertate de clase, brevetate!
Sa fie poezia de sine statatoare,
Așa cum caștigata-i, pentru posteritate!
Și sa cream, la scris, noi rubrici salvatoare!
De neințeles ma tangui in plictisu-mi de rima
Ce deranjeaza mulți, moderni, cu iz de snobi,
Ce cu tupeu de clanuri acuza; oi fi de vina
Ca nu-s invadator, ca ei, printre microbi.
Oricat de alb e "versul", sa fie cantec, slova,
Sa-l simt o cautare, o lecție, traire,
Sa nu ma-nec in mal, mirositor; mangrova
Cum visator la mare, inot mi-e ispitire!
29.05.2011
|