de Daniel Aurelian Radulescu
Alerg nebun spre stația "La moarte"
In cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputința, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deține; soarte!
Stau condamnat degeaba la pedeapsa,
Ce n-o am, decat de alții aș fi nascut
Și n-am luat vieți, sa mi se ia a mea; scazut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsa!
Nu știu, nu-i Constituție Universala
De respect pentru ființa-mi, nu-i nici o transparența
De a-mi decide, singur, prin bine, experiența
Nu altuia la mana, neintemeiat vasala?
Mi se pun vini, in spate, ani, intamplator, boala!
Mi se va spune, ca, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu dețin rațiune;
Gandesc cu minte, suflet, sunt o perfecțiune
Am invațat ce-i dreptul, sa m-apar și ma doare!
Sunt un Hristos, in fond, nu o rama, oarecare!
24.03.2013
|