de Daniel Aurelian Radulescu
Mi-am pus in gand de astazi singur sa ma plang
Și sa-l adun de azi picuri de-o mare in amintiri,
Ca nimeni n-o va face apoi cand trup ma frang
Și un alt recensamant n-oi fi intre omeniri.
Și am planset așa mult, ce-am adunat sa-l vars
Ca l-am acumulat din parinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plange, is doar putregaiul stors
Și atat de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Sa ma spal singur eu pacate in lacrimi, mila
Sa mi-o port eu povara, ca pe alții n-o sa-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasa in urma in sila
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisa in os din neam.
Se stoarce suflet apa, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascali, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, vad chipuri 'ntr-un tarziu;
Incețoșat se uita de-s inca, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parca-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg,ce-s becul de-o faclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sarat!
Ma prabușesc ma inlacram pe foaia de hartie
Ca nu mai pot de raul ce-mi pare ca ma trec
Pe nesimțite, sperand ca mie n-o sa-mi vie
O zi cand nodul, ce-am in gat, imi va fi de inec
30.01.2012
|