de goeteri
Cu dragoste ploua peste-a mea omenire,
Se pravale-n lacrimi, in suvoaie, in torent
Maturand in puhoaie ce-i impotrivire
Inecand existențe-ntr-un inconștient.
Prabușiri de dorinți din vaporii din suflet
Innegrind cer albastru cu norii de patimi
Se-noiesc intr-un ciclu, ce-i fluid fara cuget,
In tornade scrașnind din fuiorul de datini.
Din vuietul lumii avantate-n amor
Nu se oprește colos de-a iubi sa petreaca,
Sunt paraie adunate de simțiri, vrut și dor,
Dig spargand in suspinuri de of, ce se freaca.
Goi, fragili, va udați de sudorile ploii,
Din extazul de-o clipa, de munci nesfarșite,
Curs sa rupa, sa țipe-n placerile voii
Din taifun planetar, mii dorinți sa-nfiripe.
Este-o Terra-n talaz de lichidul, albastrul
Cum sangele nobil constrans de consens
Batand țarmul, cu inima lumii-n dezastrul
Mister al iubirii-nnecand rațiuni de nonsens
15.11.2010
|