de goeteri
Macar era barba, nelipsita pentru ras in ,
ceva mangaiere,
chiar și albastra pentru o inima de aceeași culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzita,
cum nici vocalizele pe o cutuma cu aceeași cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea in lacaș,
vitraliile cu culori irisale,
mana calda pusa pe creștet,
acceptarea cerșetorului alb la piele și cu inceput in par,
mulțumitul cu un marunțiș zgomotos aruncat din cand in cand intr-un clondir de arama,
primirea noului și insoțitul vechiului in ultimul voiaj pentru cat poate da mana.
Poate mai uit din ele, dar nu ma lasa gandul razleț de atata ura
care n-ar trebui sa-și faca loc.
Sunt claustrofobic intre sticlele thermo-panicale,
ma ineaca nu fuiorul lumanarii ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrala rastignita sa incalzeasca sfinții de pe pereți,
ma urmarește ochiul viclean sa vada cat arde ceara,
-ca trebuie repede oprita și culeasa sa fie revanduta-
cum apa chioara boboteazica galgaita
sau stropita cu maturoiul pe tigvele prostimii extaziate
ce-o soarbe din peturi cocacolice.
Și nu mai ajunge unul, sunt cate doi,
puși și pe ganduri mari sa conduca neamul lor de proști,
concilieri sau premari, toți conflictuali cu bunul simț al afacerii,
nesocotitori de nimic,
ca n-au nicio socoteala de dat la furatul saracilor creduli
pentr-o viața de un apoi ce se amana mereu a fi in vreo realitate promisa.
Și mai ales ajuta babe și moși care nu mai au pe nimeni,
sau chiar daca au, nu mai conteaza;
la maslu, daca nu cu mult inainte, ii ușureaza de case și tot ce mai e corvoada lumeasca,
"sa le ramaie doar sufletu'!"
Fac fundații, nu sa ridice, sa ctitoreasca de la ei ceva,
ci dintr-alea cu bani continentali
sau ai mamii ei de nație,
de unde sa-și faca un rost de vila și Passat
nu pasat ce altadata se imparțea la amarați.
Mai e și jocul cu carpe, ca din timpul cand soru-mea invelea papuși
și pentru care se calca cu genunchii pavelele de gresie moderna
sau se ling cu parul valvoi sticlele balite de buzele pline de injuraturi,
boaștele sau moaștele inerte, neprobate de nicio evidența,
banuite de o sfințenie orientata spre impostura oricum sigur orientala!
E cultul luatului; nimic nu se da, se transforma in prost ernare!
Oh, Doamne, de aș putea lua tot neamul cu mine,
sa-l plimb printre prelații catolici de dincolo,
-neinsurați ca sa nu aiba țeluri deșarte de imbogațire pentru sieși
sau droaie de copii și neveste sau ne veste-
sa vada benevolat, daruire ce aduna meseni la subsolul casei Domnului
sa-i omeneasca cu bucate și vin, sa le dea haine ca noi,
lasate de avuții parohiei
și nu duse la secundul hand deschis de familie la distanța de doua strazi.
Iar lacașul e un colos ce ințeapa cerul in cea mai mica comuna,
cu totul pastrat așa cum a fost din prima clipa
și unde poți merge in orice zi a saptamanii
sa te reculegi, spovedești, sa-ți melodiezi inima intr-o corala,
sa stai așa la o vorba de duh.
N-am crezut -ca parte din credința-
ca punctele cardinale sunt responsabile de destin,
ba mai mult visam ca estul aduce caldura și lumina soarelui
Ba nu! Apusul, pana și cel fizic, se pare ca este obladuirea!
Amin patetica semnatura de incheiere, fara pre-nume!
01.02.2013
|