de Daniel Aurelian Radulescu
Am batut deunazi la porțile Raiului,
bang, bang
și n-a raspuns Sfantul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu facea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zarit- trecand printr-un fel de gang,
la capatul caruia ținea in mana, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atat fard
Se parea ca toți participau la ce mi se organizase Balul
intr-o mare nefericire,
a tuturor
-caci așa se manifesta dincolo bucuria-
se alegea regina;
o batrana casta, desfigurata de nesfarșit,
ce se apucase sa-și introduca, ca printr-un fermoar, pana la pieire,
o mulțime de inși, cat un popor,
tot, toți roșii, din nefericire, imbatați de un fel de sange de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina
Cand deodata se inchide cortina și ca un semn, sunt chemat la pețit
mi s-a cerut mana
de catre nefrumusețea aleasa,
pe brațe s-o iau, s-o trec pragul
și deci devenindu-i pereche,
sa primim impreuna cat mai mulți din cei vii;
amarați, rabdatori, milostivi, credincioși nu numai,
cat sa se umple mai iute gradina
ce sfinții, cu apa de canale de Iordan, s-o ude se-ndeasa,
deci eu, de acum sa fiu cel calauza, sa fiu magul
de-a nu mai fi, sa fii
Mi-am pus mainile in cap și-am scapat pe regina din brațe și eu-mi de Rai
Doamne, lasa-ma inca prin iad NefericeleVai!
12.11.2013
|