de Daniel Aurelian Radulescu
Merg iar cu spatele-nainte, stand visator, pe asfaltul gri,
Ca-n fond nu merg, stau impasibil, deodata parca stors de vlaga,
Sa ma transporte-un neștiut pe-o ruta a lui; fara s-o știi,
Cu alți, mulți alții, se lasand duși tot la fel, cu mintea bleaga
E amețitor, cu gust de rau, traseul cu franari adese,
Lasand senzații de impotența; supus pentr-un fugar destin,
Fara garant de exces de zel și inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce ingerii il dețin!
Conduși in voia soartei is chipuri in nesimțiri aievi, diverse
In dialoguri fara șir, nimic spunand, sau doar tacute
Ma ingandurand la randul meu, in leagan pe fațade șterse
De-o lene goala doar priviri pe geamuri, de arbori intrerupte.
Se schimba unii cu alți-n ciclu, tresarind pentr-o revedere
Și-apoi revin tot la amorf, topind in masa leganata
Pe-un zgomot peste decibelic, in nor grunjos; preț de putere
Ce da din spatele din fața, sa impinga sute, caii Rata!
Doar puf de gand mai zboara greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parca-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spațiul mic de maxi,
Calcand picioare și-apasand coapse, fermoare, sani, bretele,
In hardughia tablaita a abonațilorde-un maxi-taxi!
16.05.2012
|