de goeteri
Se gudura de cate ori ma vede
și nu știu, sa-l privesc, așa prin sticla,
fara vreun gand -ce-i pus ca sa ma-ntrebe-
sau sa-l ador, sa imi fac inima mai mica,
sa-i dedic clipa c-un minut de intrerupt,
ca oricum nu pierd, chiar și de-ntoarcerea-i unica
și totu-i scurt și nici nu știu de e intamplare
Dar bine-i sa mai las din mine, din emoția de-un furt.
Sau sa stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez ca-n propriul gand așa ma țes
cu mine insumi, ma pitind de drag ce ma-nconjoara Ma edific
retras, știind ca sunt dorit
sa ma scald trup și suflet, ca o boare
in inmuieri de ochi, mirific
sa raman proba, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
sa fiu cum lingurița cu șerbetul
dintr-un pahar cu apa de cleștar, se savurand de bine
Nu știu, dupa atata timp trecut,
cum sa-l mai trec; așa sa-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui sa raman un "avut"
macar, nu-n neștiut, un subiect-decor;
nu doar un gand, un scris riscat nevazator!
24.07.2011
|