de Daniel Aurelian Radulescu
Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casa,
Doar unul ramas e, stingher, fara soț.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasa
Și nu-s judecați, sa condamn timpul hoț.
Nici loc nu mai este la marginea marii,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Sa stinga plapand lacrimarile sarii
Din pleoape, brazdand doar ramasul fior.
Catarge s-au dus, nicio vela-i umfland
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu intorc, nu sunt carți strabatand
Imagine ițite de minți, pline har.
Și codrii-s pravale in uitare de drag,
Lasand luminișuri in raze, arzand.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Ca fagul, stejar, nu-i mai sunt se furand.
Albastra de floare, doar iris ramasa,
Se șterge inspre mat, cristalinul dispare
Și teiul in aur, nu mai e iz de casa
Asfalt, cioparțit pas, e pe-aleea ce doare.
Luceafar e singur și acuma pe bolta
Și derm increțește in lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revolta
Doar unii-s, de-ai mei și un timp care trece!
11.03.2013
|