de Daniel Aurelian Radulescu
S-a raspandit soarele-n geamuri din ferestre
patate-n bej-galbui, infipte-n intuneric
ce invaluie culoarul intins printre capestre
simțite-n tropot orb, de-auz, in teamat sferic.
E-un cor de broaște-n rut pe heleșteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din cand in cand oglinda,
ce sparge-n clipocit și muște-n pont de astuciu
zburlesc in zborul scurt O unda, lin colinda.
In sus e-un negru pal c-un nasture de luna
și gauri mici, cum perle, de-o oja sidefata
zdrențuiesc purul lai, ce poți sa-l ții in mana
și sa-l zdrobești in pumn, sa-și scurga seva toata.
Și gandul trece vis, in spatele luminii,
in carourile incinse de-un neștiut mister
ce se consuma-n tern, trupul in prag ruinii,
ce-o ține incatușata; o noapte in efemer
Soare ce iar se ascunde și negru-i iar eter,
deci totu' e și veșnic și pururi scurt Oh, cer!
16.06.2012
|