de Daniel Aurelian Radulescu
Ma scald cu trup și minte intr-un torid octombrie-n final,
Reintors pe cheiul studențesc de-o Dambovița, apa
Ce spala inca oraș de tranzitu-mi de-o viața, sparta-n bal
De școala, intr-o escala de amintiri șuvoi, ce gandu-mi scapa.
Sunt parca pictorul ce-și cerne vaz in trecatoare chipuri,
Ce parca imi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atatea nostalgii m-afunda din real in filme, scurte clipuri
Sunt cum e actorul care-și joaca rol in filmul din retina, mut.
Nu mai tanjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scena
Ce-și scrie actele perpetuu, imi calca trup trecand,
Doar eu ma infrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-arunca de-a sa bena,
Cu crez ca perimarea imi va fi o lunga, peste orice gand.
Ma intreb afilozofic cast, de asta-i lumea cruda,
Felii de euri care zac in straturi cum poteci de oase?
Și-o zi voi ști ce-i totul, cand n-oi fi, doar liniștea cea nuda,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost in loteria numerelor scoase?
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amanuntele" lumești,
Scapand esența iar, restanțier de-o toamna, in București
26.10.2013
|