de goeteri
Avem proprietatea a ceea ce suntem
Și nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii știu, dupa ierni, ca sunt verzi
Și dragostea, cum ca, doar noi o inducem.
Existam prin credința de propria grija,
Luptam peste-poate doar sa existam.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtam
Pe cer suntem noi doar, suprema deviza!
Decizia, veșnic, pe treptele ființei
Noi singuri putem s-o schimbam cum sa fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale știiinței
E sigur ceva ce nu merge-n substanța,
Caci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp cand sa luam o vacanța
E a noastra; pierim, inviem omenirea?!?
Misterul e deci ca de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabilește sfarșitul
E fals ce se-ntampla -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fara drept sa ne-opunem!
De naștem noi singuri prin propriile forțe,
Și clarul de zile și nopți il avem,
Așa și pe moarte s-o-nvingem putem
Ne-aprindem, ne ardem Eternele torțe!!!
Ne pierdem milenii-n prostii fara sens,
Cand spațiul nesaț ne așteapta coloni;
Chiriașii sa-i fim, infimi cum atomi
Sa-l facem aproapele nostru, mai dens.
Sortirea ne e clara dar n-am ințeles
Ca nașterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar ființa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicați in progres!
Inceput, ca și cale, sfarșit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dam pierderi gropii
E totu-o psihoza indusa cu popii
04.03.2011
|