de goeteri
M-a atins pe trotuar
-se pieptanase-n dimineața-
sa-i platesc mangaiere.
N-am niciun numerar
-Tocmai cheltuisem pe-o viața
de albine- ce-au supt-o de miere.
Nesfarșit ma intorc de-atunci
s-o alint cu atingeri
pe florile-i lungi și de puf
din cosițe efilate, in lunci
Sa-mi dea simțuri de ingeri
cu racoarea, in schimb de naduf.
E fata-n fuioare, inalta
cu șnururi de verde
ce plange in non-stopul de veci.
N-o mai vreau pe o alta,
doar ea imi da loc a m-așterne
sub plete, pe umeri de mal, calzi și reci.
Ii jur sa-i fiu pururi o apa
sa-i adap radacini.
De ma sec, lacrimi sa-i dau,
langa ea sa-mi fac groapa,
sa-i aduc pelerini
Etern sa-i fiu soț, sa nu plec, doar sa stau.
Oh salcia plansului vieții
da-mi din trupul ce ai, mangaieri,
infinitul mi-l fa, maine in ieri
Amurg sa imi iei, da-ma in veci dimineții.
03.07.2010
|