de Daniel Aurelian Radulescu
Sunt generatia salutului pe strada
Si imi dau locul altora in tramvai,
Sau mana la batran ce sta sa cada
Sar iute-n ajutor la strigatul de "Vai!".
Ma inchin cu frica sfanta sa fac rau,
Dar judec popii șarlatani și avari!
Nu uit c-am jurat țarii, s-o apar, la Bacau
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!
M-am straduit cu sarg sa fac o școala
Și m-am dedat leal sa impart știutul.
Am iubit sincer, suferind pana la boala
Și n-am vreo frica sa-mi scriu zilele, trecutul.
Respect contractul stransului de mana
Și nu ma mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sangele ce l-am curgand in vana
Și plang napastuiții cand mi-e bine!
Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Și țin ascunse proprii suferințe.
Ma darui tot aproapelui, sunt dornic
Sa ii impart vise ce-mi devin dorințe.
Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicand pe-ai mei, parinții.
Plang simțuri ce-s sublime in melodii
Și amintirile de oameni imi sunt sfinții.
Ma las pe mine sa dau cainelui o paine
Și țin cu suflet la prietenii de-o viața.
Ma incrancen, crez, c-așa va fi un maine;
Un pic din ce-s cand cald, voi fi de gheața.
06.11.2013
|