de Daniel Aurelian Radulescu
am fost dat afara din suflet,
cu mult jargon,
innaclait in mult de tot hain,
sa-mi arda vis pan' la carbonizat
de amintiri de spațiu intr-un umblat,
ma rastignind sa n-ajung la amvon,
sa pot, de Paște, sa ma inchin
și sa ma intreb, de ce-oi fi blestemat
ca-s singur pedepsit,
ca un Iisus,
sa-mi port cununi de spini
pe maini, picioare, inima zdrobita
de bici ce nu l-am auzit pocnit,
sa pot s-am cui a ma roage 'nspre sus
și ochi sa-mi fie nesecați, marini,
prelinși in nod de lacrimi stavilite
și nu-i indeajuns nicio putere
cand raul curge lavic, șiruit
din con de ura, in meandre
devastante
și pierd, nevinovat zic eu, zile, avere,
hulit de coarde ateice, impatimit
sa n-am decat otravurile leandre
sa beau in timp ce lume se desfata de pacate impovarante
iar eu, reurc Golgota, in piscuri delirante!
06.05.2013
|