de Daniel Aurelian Radulescu
tocmai am stat cu Dumnezeu de vorba, așa la o șueta
și m-a-ntrebat cum ma mai simt, ce vant m-aduce, de mai e planeta,
cu de-alde ai mei; daca se mai ocupa cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alții altfel, daca mai dau fara sa ceara, mai creaza fericirea,
iar bunatatea, ce-au primit-o-n dar, daca o raspandesc, OM mai exista
și gandul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine de suflet mai persista,
sa nasca pururi puri urmași sa-i ingrijeasca precum șoimul mesager,
sa duca crez ca LUMEA-i mica rau de tot, ca sa-și mai faca rau, e-un punct pe cer
ca-i este greu și lui, cu atat neant, sa ne mai poarte atata grija, deja ne-am facut mari
și nici pericol nu ne Paște, caci ne-a dat El un fiu martir, sa n-avem adversari
și-ntr-un final mi-a spus ca pot sa-l cred, sa nu ma indoiesc ca ne vrea bine
sincer, nerastalmacit, iar daca ura vrem, ne lasa-n plata sa și nu mai intervine,
fiindca așa se spune; "nu poți lumina ce-i clar, caci nu se vede raza, doar se simte
de o lași sa treaca, sa dezghețe frost, ca intunericul se invinge doar cu minte!"
așa ca i-am raspuns ca-i totul precum vrea, ca-s numai eu greșeala,
ca nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, ma inchinand numai doar cand boala,
sau nenorocul meu, in egoismul de-a fi cel ce reușește, cere, chiar cerșește,
uitand ca spirit spune; "daca vrei sa ai, nu cere, lasa-te pe tine, daruiește!"
și-am ramas singur, pe neașteptate, in noaptea lunei pline, stand pe plaja
cu ochi lucind spre apa ce se varsa-n cer ce i se spune orizont A fost o vraja!
iara pe lanțul de la gat, in loc de cruciulița am un cuvant, lucind ca diamantul "mreaja"!
29.11.2012
|