de Daniel Aurelian Radulescu
Am un alai, de ani in urma, ce-mi ține trena,
-un fel de nevasta trenului
cu casele ce-am colindat se-nșiruind vagoane,
in zdruncinul de linii- mi-acutizand migrena
perenului,
pe calea ce-o parcurg cu arse lampioane.
Mi s-a aruncat mie, un barbat,
buchetul de flori, de la cununia Speranței cu un Dram - de la drama-
ce-au plecat pe Luna de miere,
unde, fiind pe partea nevazuta, s-au abrutizat,
și-au taiat vinele cu lama
Dar doar Speranța n-a scapat, mi-a ramas cu tot mie doarși Dramul, de placere.
Privesc și acum rama sparta, pana și de panza de paianjen golita,
ce-aș fi vrut sa-mi rețina tanar, suflet tanar dintr-o viața pripita.
13.11.2013
|