de Daniel Aurelian Radulescu
E toamna-n inceput de vara, cu ceru' aproape in umbre gri cu alb
Și doar arar cu cate un franjurat de azur, ce-n tonuri vanat se topește
Cu ropot in șiroi, plesnind pamant, torent spaland asfalt in spume dalb
Intr-un amestec rece cu pluș cald, sub cate-o raza, ce ochiul o zarește
E bolta un ocean de adancuri sumbre, inalte, stand sa se pravale
Doar dupa o boare de dogoare, se incepand cu o calda, fina adiere
Și apoi cu o rafala de niciunde, purtand multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table rugi, priere.
Razbate parca-n haos voce in iureșul de voci in vant printre șuvoaie
Și multe muște in roi apar ca dintr-un stup, libidinoase in atingeri
Incepe iar sa curga cer; pamant se face o apa din ocean, din ploaie
Ce ține, ține Apoi albastrul clar, curat, razbate vanatu-n impingeri
Doar pasager, ca razbunarea vine scurt, e fara leac, neincetata.
Dispare raza stabatanda; o pacla albita e bleul, gri din nou se coloreaza,
Lasand șuvoaie in dara depresiva, in piept, mintea o facand inceata
O fi in fond un semn ca totul e nesigur; natura inca-n lume-i treaza!
18.05.2012
|