de Daniel Aurelian Radulescu
Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se infioara un pic stingher, dupa ce cald s-a dus,
Caci orele l-au luat cu el intunecand mai iute cerul
Și timp dispare, nu știu unde, intre zori și apus.
Astrul, arzand orbește-n spre amurg, orizontal,
Taind parca felii din clipe, luandu-le din grade
Incepe incet sa iși strecoare un regret Moral
Se lasa pe tanjeala, vlaga disipește plaje de parade.
Ramane singura iar marea, ce intețește val in spume
Sa prinda ce-o mai fi ramas in juru-i, sa imbie,
Indragostita, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lasand umbre ce șterg pe un nisip, ce in minți or sa reinvie.
Se supara și frunze inroșind necazul ca vor piere,
Printre altele galbui patand de gelozia acelor de brazi
Ce stau sa ințepe timpul, sa se prinda, ca nu sunt efemere
Și se intind apoi covor, lacrimi de pomi, odata "camarazi".
Se varsa seminții grabite sa nu-și piarda urme,
Ne imbiind sa stoarcem fructele-licori
Și aripate pleaca cu alți pui in zbor de turme, turme
Iar eu și tu ne privim, iar, ne intreband; "Vom fi, de cate ori?"
09.09.2013
|