de Daniel Aurelian Radulescu
Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se infioara un pic stingher, dupa ce cald s-a dus,
Caci orele l-au luat cu el, intunecand mai iute cerul
Și timp dispare, nu știu unde, intre un zori demult și un apus.
Astrul, arzand orbește-n spre amurg, orizontal,
Taind parca felii din clipe, luandu-le din grade
Incepe incet sa iși strecoare un regret Moral
Se lasa pe tanjeala, vlaga disipește plaje de parade.
Ramane singura iar marea, ce intețește val in spume,
Sa prinda ce-o mai fi ramas in juru-i, sa imbie
Indragostita efemer din nou, de amorurile de-o lume
Lasand umbre ce șterg, pe un nisip, ce in minți or sa reinvie.
Se supara și frunze, inroșind necazul ca vor piere
Printre altele galbui, patand de gelozia acelor de brazi,
Ce stau sa ințepe timpul, sa se prinda, ca nu sunt efemere
Și se intind apoi covor, lacrimi de pomi, odata "camarazi".
Se varsa seminții grabite sa nu-și piarda urme,
Ne imbiind sa stoarcem fructele-licori
Și aripate pleaca cu alți pui in zbor, de turme, turme
Iar eu și tu, ne privim iar, ne intreband; "Vom fi, de cate ori?" De cate ori?
09.09.2013
|