de Daniel Aurelian Radulescu
Vara se stinge incet, torid racește
Și albastrul cer se sprijina pe nori,
Ce apasa, cocarjind frunze. Culori
Se estompeaza, verde ingalbenește.
E parca o oboseala, a timpului, naturii
Se indepartand de soarele in cuptoare,
C-o lume, de fochiști, ce-a intreținut ardoare
Pe campuri, prin livezi, prin vii de de-ale gurii.
In pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind intai spre tonul sidefat
Și camp din verde, in auriu e, gold lasat,
Iar nopțile sunt iar fior spre ingheț in ce se curge.
Pasari satule sunt de noi, au gand sa plece,
Mai multe acum, ca puf e pana, pui
Și cainele paros, ce doar și-a lasat par, e șui
Se imbraca iar Cum știe de-o fi rece?
Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamna,
Ca și ea ar plange des, in picuri, in șuvoi,
Cum eu ma plang ca n-ar mai fi apoi
Sau, ca mai pierd odata, doamna, o toamna!?!
31.08.2012
|