de Daniel Aurelian Radulescu
Imensitate de apa ce exista mereu, de un ieri,
o strabat din centru cred și
nu exista direcții, sau ar fi
dar sunt șterse de valuri sau vanturi
ce nu duc nicaieri,
ma vantur,
e un dute-vino, doar cateodata ma bucur
c-ajung pe o creasta, dar nu se vede nimic
ca sunt orbit
de spuma și sunt așa mic
și sunt mulți alții, mulți, mulți
intr-un paienjeniș, fiecare c-un val
al lui, unii trasniți de fulgere
și niciunul n-ajunge la mal,
ca nu exista mal, nici amonte, aval
și ploua
cu picaturi ca niște mici oua,
cu picaturi ca o roua
ce acopera apa, purtate pe valuri,
batute de vant,
fara nicio direcție, caci n-au de ce sa se loveasca,
nu-s maluri
sunt eu, nu mai sunt
doar se mai inalța un abur intr-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tacuți
pana cand tuna
și fulgera poate o fi vreo furtuna?
s-a-ntamplat de cateva ori!
Este-o mare de lume nebuna, nebuna, nebuna
10.02.2012
|