de Daniel Aurelian Radulescu
Imi plange suflarea cand moare lumina,
Sedusa de ardoarea spuzita in scrum
Și steaua, ce cade scanteie pe drum,
Ce incinge trasee, imi sleiește odihna.
In urma, pe firul de raza rapusa,
Oniric strecoara straine vedenii,
Ce bantuie carnea ce-mi tremura-n genii,
Fugind printre ganduri, cat noaptea nu-i scursa.
Și atom explodeaza orizont in vapaie,
Topind neguri-frici, sa nu fie eterne
Și-n fulg, sentimente pe scalp curg, imi cerne,
Spalandu-mi, topit, inima-mi toata o odaie!
03.03.2013
|