de Daniel Aurelian Radulescu
Se joaca-n feste ne norocul ce și-a uitat, ingrat, origini,
Ca o negație-l desparte, de ce el este-n fond facut;
O punctuație-ntr-un șir, delimitata sau totala,
Ce gandurile-ar limpezi și umar ar fi sa te sprijini,
Un fel de șansa, sinonim de ce-ar fi vrut și s-a putut,
Dar se pierzand intr-un ne fast Ce trist, mai mult decat o boala.
Este-un suspin, cand crezi ca aer intubat scurt,e resuscit,
Dar nu revigoreaza hau, e doar un semn de deznadejde!
Este și-o apasare, culmea, fara nimic de greu pe piept;
O sfașiere virtuala de inima, de-un trup ranit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde
Un nor, ce poate picura direct pe colțul de ochi drept.
Și nu e sange sa repare, sa curga sa astupe plaga
Și nici a egoului morfina sa stinga "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranța; doar nevazut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E inca vlaga!?
Nu-i iremediabil inca, nu s-a produs un accident!
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi inca-n eternitate?!?
23.05.2012
|