de Daniel Aurelian Radulescu
Te beau cu fiecare picatura a zilelor varsate
Ce-o lume a adunat in calendar de oceane
Din tot, ce lacrimi bucuriile au spalat idile de arcane,
Incatușand iubirile jurate-n veșnicii de moarte.
Ma spal cu timpu-ți pur din pielea-ți de fiori
Ce-o atingi de mine, de al tau tremur sufar,
Cum 'n liniștea sublima a lacului tresalta nufar
Cand unda ingeri sparg, sa te culeaga in flori.
Sunt tot un vis in nopțile ce-mi port osanda
Cand numai gand te simte ganduri, is o naluca
Ce nu-și mai vrea trezire chiar de zorii apuca
Și ma sfarșesc de dor, cu sufletul la panda.
Imi bate in voalul de timpan chip ce-ai cum pulsul,
Ce loc și-a luat in vinele ce-mi strang intregul sunt;
Caci gol de inima, ce n-o mai am, e-n pas marunt
E-n umbra ta un buchet de roze, iți așteptand ajunsul.
09.11.2013
|