de goeteri
Sunt transportat "timeless" in Univers d-exil,
reintors dintre decenii ale indiferenței,
redevenind sensibil, ce am mai fost, copil;
m-aplec pierdut spre-un leagan din eul existenței.
Stau iar intins pe glia, in cafeniu, din gradina,
privesc cu cap plecat padurile din ierburi
Șofez printre furnici, pe alei, fara benzina;
carauși, lucratoare prin veșnicii de treburi
Luciu de arama apare, in cruste-n cheratina
de-un uriaș ce nu-și gasește loc, nu-l știu
unde se-ndreapta-n pași, marunți, fara mașina,
și brusc il pierd; e-o formis, c-un fluture-nca viu!
Se duduie pamant; prin frunze colosalul
cu pași fara de numar, iuțire-i de șoparla
Se oprește ca statuia, cap auriu ca Graalul
Am mai vazut-odata, cand ma scaldam la garla!
Am revenit pe șirul cararii-n fir de praf,
ma duc neștiind catre unde, nu știu de e vreun scop;
doar ma-ntretai cu gaze Is la cinematograf,
cu sala-n motorina Revad cinemascop!
Imi simt mirosul straniu, de calcat de cravata
ce-o port; sunt pionier la fel de-mbujorat,
chilug, se poarta zero, cu lecția-nvațata,
matricol Chiar de-i vara imi port șapca pe cap!?
Ce-nțepatura; inima se oprește Am tresarit,
redeschid ochi, sunt umed, am iarba in obraz!
Șterg roșia furnica, ce mușca Am ațipit,
ma scutur, urc Is colosul padurii de topaz!
Ma uit la urm-adanca, lasata indiferent;
privesc inmarmurit amprenta-mi uriașa
devastand drum de codru infim Fost existent!
Cum și Pamantu-ar fi planeta cea golașa
05.06.2011
|