de goeteri
Am luat o lecție de la un caine,
O cațea, in fond o umanitate-
Despre credința oarba, de sinceritate
Fara de margini, peste orice maine.
Am cunoscut-o suflet de gigant
Intr-un sublim de-nțelepciune, stoic
Nespus nicicand, doar demonstrat eroic
Zilnic fara recompense, fara epatant.
In veci nu o sa știu c-avea dorințe;
De pentru caine e cumva vreo fericire?!?
Nu mi s-a spus nicicand de cainii au iubire
Sau e o simpla chestie de preferințe.
Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni și c-un nasuc maro;
Parca eram eu insumi credincios, un alter ego
Și ma vedeam culcat iubitei 'n lanț de salbe.
I-am fost la randu-mi bunul curator
Și-am intremat-o-n nou dintr-o epava;
Știa de-atunci ca i-a fost soarta grava
Și-n veci nu m-a mai parasit Un slujitor.
Mi-a aratat copii ce și-i facea-n ascuns,
Venea sa ma invite sa-i vad, mandra
Au fost și morți deja cand se uita-ntrebanda
De sunt frumoși și i-a-ngrijit 'ndeajuns.
In fond fusese veșnic o hoinara
Ce supraviețuia in mii de circumstanțe;
Era o enciclopedie d-experiențe, relevanțe
Și ma ierta de cate ori plecam O-ntreaga vara
Nu știu precis de doar a imbatranit
Sau brusc a dovedit-o suferința
Caci niciodata nu și-a exprimat voința
De-a vrea mai mult decat stapanul prorocit.
Oh cate rugi am inalțat la cer
Sa vina primavara cum ne promisese
Caci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duși, mai duși, suflet stingher.
Ne-am separat o seara oarecare
Crezand ca i-am tratat și suflet și angoase,
Dar dimineața cruda o-nghețase
Murise Urechiușa, ca o binecuvantare.
16.03.2011
|