de goeteri
Mi-e frica pentru viitorul care-a fost,
Cand ma afund in cunoștințele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde in vreun sor, incet, in trepte.
Sunt ingrozit de ignoranța de prin școli
Neimpartașind din știința din strabuni,
Uitand de genii; "dive" facand idoli
Și demiurgi veroși, "regi" noi, dintre nebuni.
Regret, indiscutabil, timp pierdut
Sa-nvaț percepte-n loc de experiențe
Ce-aș fi avut caștig Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasențe.
Sunt inca un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire, intr-un zadar;
De-a nu trai realu-n timp util
'ntr-o lume fara mall doar c-un bazar.
Deplang, fara de lacrimi, ce va fi,
Ca-ncep sa calculez ani de trait;
Cu gand la buni, ce debitau "prostii"
De ganduri, nesfarșite, de-un sfarșit.
Suntem o umanitate-n cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu știm! Ne prosternam a cere!?
Ne redescoperim, naivi, urmași
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesațios atrași
De cum era Și vis ne e la fel, de-a exista!
22.11.2010
|