de goeteri
Ce ciudata e ființa umana
Se arunca nebuna-n tumult,
Se iubește și cade in capcana;
Ce-i puțin, ea dorește mai mult.
Dragostea ii e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton , expirat.
Tot ce-a fost altadata iubire,
De navalnica, oarba dorința,
Nepasare-i, de nu-i "ne" simțire;
E rutina, nimic, neputința.
Explicație sumara ar fi;
Timpul trece și sapa rigole,
Intalnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.
Jocul dragostei tale dispare;
Te saruta pe frunte din mila.
Libidoul etern, nu-l mai are;
Sexu-il face arar și din sila.
Fulgerarea de piept nu mai e;
Stai la masa, in pat, e totuna.
Gandul zboara, la cine, sau ce;
Te ferești de atingeri cu luna.
Copiezi," anormal", din natura;
Neleal, fara griji, doar cuplarea
Scopul e doar instinct, aventura;
Viața-i schimb, adulter,incercarea.
Poate fi doar exces de-analiza.
Cuplul vrea libertate ofteaza.
Nu frumos, ci defectul e miza;
Nu ce ai, ce-are altul, conteaza.
Sau e doar o statistica, calcul.
Poligami, din demult am luat lecții.
Preferam animalic, tot altul;
Cu efect de progres in selecții.
Ce e mult, ni se pare puțin.
De iubiri, ne vrem veșnic capcane.
Vrem carnaj de placere, din plin
Ce ciudați suntem ființe umane.
07.06.2010
|