de goeteri
Am intrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscuta
Cu care a trebuit sa ma lupt parte-n parte
Cu șanse nule, fara glas, tacerea muta.
Sa deslușesc din chipurile prezente
Am tot reincercat la nesfarșit calvarul;
Ca nici nu ma priveau, straine, absente
Și doar se perindau imi rascolind stelarul.
Se tot transforma-n cunoscuți de-o clipa
Și redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau țintind gol cu ochi de sticla
Și tot ma harțuind, pierind pe ușile batante.
In pragul deznadejdii intind mana
La nimeni, ca sunt singur la pedeapsa
Necunoscuta, neprobata cum ascunsa-i Luna
Pe partea-i nevazuta, vrand mister sa iasca
Și-mi sangerez mult negru dintr-alt chip,
Tarandu-ma cu greu pe-o bolta uriașa
Țipand din rasputeri, sufocat, mut, stereotip
Planez cu mintea-mi sfaramata intr-o fașa.
Mi-apare și sclipire de-adevar dorita,
Frantura cand de-ai mei trucheaza trupuri
Și-n disperare ating imaginea izgonita
Sau cred Ca-s iar victima de sinistre trucuri!
Și ma-ntorc brusc in fadul rece-al zilei
Sfarșit de-o oboseala a gandului trupeasca
Și de regretul pierderii imaterialului idilei
Ce-aștept sa regasescDintr-o realitate ștearsa!
20.01.2012
|