de Daniel Aurelian Radulescu
Cand timpul vara și-o sfarșește
Și rece incepe sa devina,
Parca te uita, se perima
De zile lungi ore iți scutește.
Și florile inspre fruct promise
In obraji și parul ce-ți mladie,
Se pierd cum puf de papadie
Și-și cern din nuanțele deschise.
Iar visul, lung de la inceput,
Așa cum vara nesfarșita,
Tot o vacanța-i, pierde aripa,
De zborul de atat trecut.
Iar de-s și eu intreg, natura,
De ce nu pot sa fiu iar vara,
Cum pomi de varsta milenara
Mobila nu-s! Nu-mi dau caldura?
Ma cer sa fiu un vis de-o vara,
Ma fredonand cant, ciocarlii,
Intins cum rodul de campii
Sa ma culeg mereu, iar, iara.
Oricum, voi fi cenușa in holde
Rostogolit in pic de rauri,
Pegas, fara calari, nici frauri
Un gand eternelor Isolde.
11.11.2013
|