de Daniel Aurelian Radulescu
Evit sa-mi memorez parinți, pe mama,
Refuz sa-mi calculez anii ramași.
Imi neg greșeli, trecute la urmași
Nu vreau sa calculez nici tragedie, drama!
Tot ma opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din conveniența.
Sunt indaratnic, cred in existența
Nu vreau sa mor, visez; "Ce faci copile?"!
Dau inapoi, cand nu dețin promisul,
Intorc cuvantul, pedepsit degeaba.
Nu mai raspund, de vina nu mi-e treaba
Nu cred ca bun, imi caștig paradisul!
Ma plang la amintiri despre parinți,
Nu știu de ce-mi ramane așa puțin.
Nici vorba, pe copii, din zbor sa țin
Nu fac vreun rau, chiar de cu rau ma minți, alinți.
Nu ma dezbrac de simțuri, caracter,
M-opun sa-mi risipesc samanța-miez.
Elimin aroganța-n propriu crez
Neg ca-n pamant o zi voi fi pe cer!
Expir, excret, de mult din mine, aspirații
Ma incapațanez, vital, printre negații!!!
11.02.2013
|