Constant Tonegaru
Nastere: 13 februarie 1919, Galați
Deces: 10 februarie 1952, București
Constant Tonegaru a fost un poet roman care a facut parte din al doilea val al avangardei literare romanești.
S-a nascut in Galati, la 26 februarie 1919; este fiul juristului si ofiterului
de marina Constantin Tonegaru, autor al unor coduri maritime reputate, avand o viata aventuroasa si veleitati literare, si al Mariei-Floarea, femeie de mare frumusete si bunatate. Din cauza dificultatilor materiale nu reuseste sa-si termine liceul. Lucreaza un timp ca functionar la Directia generala a P.T.T., ca dactilograf zilier la Ministerul Culturii. Debuteaza, ca si parintele sau, cu texte de slagare muzicale, iar adevaratul debut literar se produce in "Expresul din Braila, in septembrie 1942, cu poezia Nocturna fluviala. Va publica apoi in "Bacaul, in revista bucuresteana "Preocupari literare (tot in 1942), in revista "Kalende, condusa de Vladimir Streinu (care ii urmareste cu perseverenta evolutia poetica), in "Revista Fundatiilor Regale (in 1946). intre timp, in 1945, ii apare primul volum. Plantatii, pentru care primeste Premiul pentru Debut acordat tinerilor scriitori de Editura Fundatiilor Regale; in acelasi an devine membru al Societatii Scriitorilor Romani.
Cum subsidiile parintesti inceteaza repede si cu desavarsire, poetul se cultiva singur (audiaza cursurile lui Calinescu de la Facultatea de Litere, in perioada 1946-1948, asista la prelegerile lui Camil Petrescu) si duce o existenta boema, alaturi de Dimitrie Stelara, Mihail Crama si Mircea Popovici. Moare fulgerat de embolie in zorii zilei de 10 februarie 1952, la Bucuresti.
Critica literara il grupeaza pe poet, alaturi de Geo Dumitrescu, Ion Camion si altii, in randul "generatiei pierdute. Mai mult decat ceilalti colegi de generatie, poetul nu a avut ragazul sa dea intreaga masura a potentelor lui lirice. I se pot depista in poezie ecouri ale simbolismului intarziat, spiritul frondeur al suprarealistilor, vizand persiflarea, sarcasmul, ironia lirica, elemente intalnite dealtfel in poezia romaneasca a epocii. Criticul literar Emil Manu ii semnala ca insolite "asociatiile cromatice si simbolurile compuse din materialele lirice exotice, iar criticul Al. George sublinia "reactia impotriva ermetismului barbian, ca si "indrazneala imaginilor sau "jocul derutant al metaforelor. Tot Emil Manu afirma: " Tonegaru ne ofera un mediu lunatic de ins si de aventura a cuvintelor. Poetul este deci incadrabil epocii si, cautand neaparat filiatii, asemenea ei. Dar toate aceste- multe - filiatii confera liricii sale un caracter original, si nici o asociatie lirica sau imagistica nu mai pare, de la Constant Tonegaru si colegii generatiei sale, imposibila. Ei, reprezentantii "generatiei pierdute indeosebi, incheie un ciclu poetic si deschid un altul, facand ca poezia actuala sa creasca, in mare masura, din aventura textului lor.
In timpul vietii poetului s-a tiparit doar volumul Plantatii, la Bucuresti, in 1945, prin grija Editurii Fundatiilor Regale. Volumul Steaua Venetii, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1969, va scoate la lumina si mare parte din creatia, ramasa netiparita pana atunci, a poetului.
Plantatia de cuie a aparut in volumul Plantatii, Bucuresti, Editura Fundatiilor Regale, 1945.
Cruciera a aparut in volumul Plantatii, Bucuresti, Editura Fundatiilor Regale, 1945.
Steaua Venetii a fost publicata postum, in volumul caruia i-a dat numele, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Aprecieri critice
In atingere cu mai multe formule poetice, C. Tonegaru e, in fond, un tipic poet de tranzitie, cu improprietati uneori suparatoare de limbaj, insa inventiv si profund in reveriile lui astrale. Negatia lirismului traditional nu decurge la el dintr-o convingere adanca. Poeticul continua sa-l fascineze si, chiar si atunci cand vrea sa ridiculizeze vechile mituri, operatia nu-i reuseste integral. Ironia nu ajunge niciodata la adevaratul ei scop: nu distruge obiectele lirice, le curata numai de rugina traditiei literare."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. I, editia a doua revazuta si completata. Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1978, p. 102)(D.T.)
Citeste si:
|
|
