Nu stiu daca sunt indeajuns poet mare sa fiu papuse de ceara langa Marat si
Camille Desmoullins, sa n-am inima sau fitil ca orice lumanare pe bulevardul Montmartre in muzeul Grevin.
Totusi am o inima simpla ce bate cu desperare
sa intre in femeile cu sanul fierbinte si crud
»
pe care desenez cu cerneala o mare albastra inchipuindu-mi ca sfarcurile sunt atolii din Sud.
Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre : "Sunt condotierul Tonegaru fara spada ;
mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion sa scriu cum am dat in poezie cu o grenada".
Iata, sa-ti aduc de la lupta femurul meu sub balcon am trecut un fluviu ce-si suna solzii in galop arbitrar ducand in alte sfere ca pe un calaret fantastic armatura mea proletara de var.
Un inger isi desfrunzeste din aripi albul arctic amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgula pe cer ; trist, trist, langa trombarina cu coardele sparte astept sa plece cu o garoafa alba la rever.
Doamna, aceasta e cea din urma floare pe care mi-o arunci si de balcon imi agat pielea ca pe o camase deoparte - sunt Soarele ce-si gaseste lancile aduse din spelunci in pulpele dumitale dogorind ca niste orase incendiate.
|