Din umbra invelita cu vata
pomii in larg
au de sticla cite-o cravata.
Tot mereu gloria, nu stiu cine, pe departari si zapezi vag se aude ca vine.
N-am la indemina-un ochian
dar dupa mersul care cuteaza treapta
pe claviaturi la dreapta
trebuie sa fie neaparat un pian.
E insa 13 din luna Februarie, domnule Vladimir Streinii. nasterea mea cind m-a salutat
Luna rosie cum e rubinii' si de-atunci am ramas ca vintul prin paduri despuiate numai glas.
Mult vorbaret strig, scriu, oricum; deopotriva femeia cu pisica insala, durata noastra este o indoiala, caci noi sintem cenuse putina si mult fum.
Cu inima de creta dau indemn si unde bate in locuri parasite lasa viitorimii semn.
Pina totul ajunge o colina, cerul cu gauri de site presara pe dinsa faina.
Deci miine, miine dintr-o piine voi creste si-mi voi asculta trilul prin flora care astazi dospeste.
In scorburi mierea a inghetat cu cea din urma roua,
ma indoiesc daca se-ntoarce ora
cind Soarele sclipeste ca o potcoava noua.
Mi-aduc vocea sa sterg numele ce mi l-am scris pe pamint, Februarie e numele meu intreg, un cintec subtire, un vint.
|