Cangurul pe campuri departe ca-ntr-o sticla in el aluneca toate umbrele zilei. A obosit
sa tot spulbere norii
in salturi galbene si inutile
ca barcile scorburoase in nisip.
Nu se mai intinde pana la rau
pe pantec pestii i-ar sclipi
ca pietrele unor temple stravechi.
In aschiile lor, descoperit
nu va mai sta cu pacea lui.
Muschiul de aur pe carapacele broastelor testoase il face sa tresara se-apleaca si-o culege, broasca, si pana se-ntuneca blazon ciudat o potriveste in soare.
A doua zi nimeni nu stie Daca-i aceeasi broasca acelasi soare Acelasi cangur si muschiul de aur ce curge Acoperindu-i trupul
|