dragostea martor ma are
in cintecele de moarte;
toti s-au lasat jefuiti de onirice masti
in odaile cu lampi interzise de febra
pasarile nu mai atingeau cimpia electrica
a florilor soarelui, pe munti tinarul blond
asculta in luneta respiratia fluturelui adormit
pe lacrima iedului.
m-am tacut prieten cu strazile primejdioase
cu stilpii resemnati insemnind peisaje confuze de cite ori am putut atinge un crestet de piatra m-am declarat fericit
fidel intotdeauna ambiguitatii din care si-a nascocit eternitatea religia.
am crezut in poesie
pina cind am vazut un prunc nestiutor intr-o
ladita de brad
pina cind am vazut ca metafora singelui nu-i o
alee de trandafiri ci scuipatul roz al adolescentilor
sub castanii sanatoriului cu ferestrele arse de brutala
lumina,
cind am vazut transeele pline de crini
cind am vazut pintecele femeii naruindu-se in spasme
ca o manastire peste fatul fara biografie
am zis: nimic nu poate face aici poesia!
nu mai scriu poeme de dragoste, de ura,
poeme celeste, acvatice, mistice martor ma
are moartea nemai scriind poesie absorbit
de voluptatea anonimatului perpetuu!
|