imi pipai obrazul neras
degetele mi se impiedica in miristi
spinoase si cruci cind ai devenit si tu cimitir, il intreb stropi de rugina cad din marginea gurii pe oglinda infipta in fintini urlatoare.
austeri stau prietenii in epistole ca lumina tinara sub pieile viperei adulmeca, numele meu presimt ca li se adauga.
norii copilariei inca ii vad
intre unghiile jupuind inserarea
sint acelasi prin care au trecut diminetile
incovoiate de praporii galbeni
liber, fara nici o adresa pe viiturile somnului,
albit de mirare precum cel trezit din
moartea clinica
in sala goala, transparenta si cu toate usile
inchise
|