iti amintesc marea cu franjurii rochiei
dati peste cap
colonia de nuduri - amfore plutitoare pe
orizontul oblic maretia simpla a pietrelor nenumite
aerul in care suridem si ne este frig si ni se rup miinile
precum aripile fluturilor in borcanul cu miere stii
ca devin copil de cite ori ninge tot ce spun tulbura
realul nu stiu cine intre ferestre imi pune
surizatoare papusi, masinarii cintatoare colindele
se oglindesc in lacrima de acre se
reazima lumea leru-i Ier, nu-i intors, a-le-lu-iah?
o, degetele tale mai subtiri decit
plinsul mierlei
in inocent colb cauta firidele clipei captive
se bucura de razele miinii tacerile
cu iz de matase
in timp ce secolul isi incheie nasturii moi
pe soclu impietrind pentru totdeauna
|