Privind anotimpurile vietei si astrele boitei curate
Supuse la legi hotarate miscandu-se-n eternitate,
In umbra iluziilor, omul, gasind un refugiu, crezu
Ca numai vointa zeiasca conduce-ale lumei destine.
Si-n cer aseza cu sfiala palatele vesnic senine
Si templele sacre - caci luna si soarele-n goana nebuni
Se-alunga ritmic pe arcul scobit de a zeilor mana.
Si-aluneca, inca, si ziua si noaptea-nsetata de pace
Si tortele-aprinse-ale noptei si astrele reci, calatoare,
In haos, si norii si roua, zapada stralucitoare
Si fulgerul alb, al Naturii cutremur ce-o taina-l ascunde,
Si-ecoul prelung ce porneste din boltile triste, profunde
|