Ai imbracat, Iehova, lumina ca o haina
Si ai intins din ceru-Ti un cort in infinit,
Din apele inalte camarile-ai zidit
Si pus-ai scara norii in casa Ta de taina.
Cu aripele-adierei plutesti neincetat,
Ca oaste lungi convoiuri de duhuri Ti-ai ales,
Iar vestitor de moarte un foc neinteles.
Pe temelii eterne pamantu-ai asezat,
Cu mana-Ti cufundandu-l in neagra adancime
Si apele tacute, de secoli pe-naltime Uitate, intr-o noapte in scorburi le-ai retras.
Ai coborat campia, iar muntii i-ai lasat in veacuri nesfarsite triumfatori sub soare. In vaile de umbra ai revarsat izvoare Si ai incins pamantul cu ape racoroase; Aici veni-vor cerbii in salturi zgomotoase
Sa se priveasca-n unde; iar pasarile toate Din casele de ramuri Vor dezmierda tacerea in grea singuratate.
Din norii grei, o. Doamne ai revarsat in sesuri Bogatele efluvii de seva si lumina Si painea-ai framantat-o cu mana Ta divina, Rascumparand cu truda umanele eresuri. Ai scurs din teascuri vinul s-aduca bucurie Si untdelemnul sacru aprinsu-l-ai in case; Ai imbracat Libanul, culcat in vesnicie. Cu secularii cedri. Pe piscuri luminoase De nori aprins-ai luna in noptile tacute, Si in eternitate cu legi necunoscute, Un soare
|