Credinta desarta, o Memmius, a fost un izvor de ispite
Eroii Eladei slavite,
Nascuti din Atreu si Tieste, ofranda au dus Artemidei
Pe-a Ledei nepoata si piatra cea sacra pe tarmu-Aulidei
Ramase sub soare stropita cu sange nevinovat
Cand panglica jertfei cuprinse si fruntea si paru-nodat,
Cazand pe obrajii ei tineri in cute rasfrante, egale,
Si cand rezemat de-o coloana pe rege cu semne de jale
Chemand-o-l zari; iar pe preoti al ferului luciu-ascunzand,
Si-n doliu poporul atridic cu murmure lacrami varsand,
Cazu in genunchi impietrita pe scoarta pamantului tare,
Cerand pretutindeni zadarnic cu bratele-ntinse iertare.
Si, Memmius, nici chiar
Agamemnon n-a smuls din a umbrelor ceata
Pe-aceea ce-ntaia-l chemase cu numele dulce de tata!
Pe brate de sclavi ridicata fu dusa-ngrozita la-altar -
Si nu sa priveasca ofranda solemna de rituri prescrisa
Si nici ascultand hymeneul urmand-o-n ritmul lui clar -
Ci jertfa pagana sa cada de regele-tata promisa
(Cand vru sa-i incunjure fruntea a mirtului virgina floare)
Ca flota sa iasa din porturi fiind vanturile-nchise-n zavoare,
Si brazdele marii sa taie cu prorele ei de arama
Sadit-a credinta desarta, atata orbire si teama.
|