Castele de veacuri vecine cu norii, Ce-n turnuri de piatra ascundeti tacerea, Ciclopii gigantici v-au fost cioplitorii
Pe ziduri, frontoane si-naltele-arcade, Rad brazdele-adanci ale vremei Durerea Din lume se-abate spre noi, Symplegade, in stinse ecouri E-atata uitare
In parcurile noastre de brazi, cand cununa De vise ascunsa-i in ramuri; iar luna Se plimba prin tristele, largi coridoare!
Si, rar, cand se-nalta din grotele-adanci Vreo pasare sura de prada ce-si bate Aripile grele - izvoarele toate Gem triste prin turnuri cioplite in stanci
Pe-ai norilor umeri sta mantia noptei
- Superba armura medievala Si-n linistea-adanca, patriarhala,
Ard torte de aur pe-altarele boitei.
Astept ca sa treaca in purpura carul De flacari al zorilor. Noaptea sa-si cheme Convoiul de umbre, iar Phoebus ce geme, Sa-nfiga stindardul izbandei - si darul
Zeiesc sa-l reverse in sufletu-nvins Aprinse cad tortele vietei si-as vrea Sa sorb in nestire din propria mea
Fiinta. O, muntilor, trista si grea
E noaptea ce-n brate de fier v-a cuprins
- Mi-e sete de soarele vesnic nestins!
|