Privesc tablourile vechi cum dorm in taina lor Si un trecut ce nu-l cunosc traieste-acum in mine, Efluvii de-amintiri izbesc in sacrele ruine Ce vremea le-a sapat adanc in bronzul trecator. O floare rastignita-n praf, un semn ascuns, un nume Vorbesc de-un suflet ce-a visat candva langa tablouri Si dintr-o gura moarta azi, convoiuri, vin ecouri Sa-nsufleteasca rand pe rand relicvele postume.
Vioara-n care dorm demult uitate, triste melodii, Odaia reaprinde-acum pe panze stinsele lumini Si palide priviri tresar ca niste umbre pe ruini, Sa rupa grelele taceri din masca unei vesnicii. Surasuri ne-ntelese ard in ochii mortii si-o mana grea Se-ntinde dintr-un stramb tablou ce-ascunde tainic doi batrani,
Care-au iubit si ei candva si-n casa-aici au fost stapani, Dar n-au luat nimic plecand din lumea asta mica, rea.
Si mortii-acum pasesc solemn pe grelele covoare roase; Ecourile se trezesc prin unghiuri si plutesc prin casa; O use plange in tatani si-un gol imens in funduri lasa Sa treaca mortii prin odai Cu zgomote prelungi de oase Ei se opresc in prag uimiti de-asa schimbare pe tapete -Atati streini in rame largi sapate-n aur greu si-n fund Voci aspre ce-i hulesc incet, in umbra mortii se ascund Si-ncremenesc mahniti si reci in strambe cadre pe parete.
Surasurile lor ce ard incremenite cad pe masa.
O carte veche sta deschisa din ziua mortei aruncata.
Atunci si-au amintit batranii de moarte pentru-ntaia data
Si s-au privit mirati si palizi. Si nimeni nu era in casa
Sa le deschida iar gradina posomorata si uitata
A vietei. Singuri, albi sub lampa, in iarna, ascultau cum vantul
Canta - si,-ntelegand ce trista e legatura cu pamantul.
Au adormit adanc sub taina de-a pururea nedezlegata.
Si noi vom cobori ca mane sub umedele bolti eterne Si in odaia noastra alba, in care dorm ca-n relicvarii Atatea vise de iubire, tacerile se vor asterne Si vor intra streini in casa ca lupi salbatici in vivarii Sa rascoleasca praful sacru de amintiri ce le-am uitat. Grabiti, pe trandafiri de ceara si pe tablourile reci. Azi soarele nadejdei sacre in bronzul subred a sapat Lumina limpede-a vietei si panza-n care dormi de mult Tresare - parca, cu iubire, spre mine lenese te-apleci Si eu invins alung tacerea si te cuprind si te ascult
Medalii mari de plumb eu simt pe frunte-mi cum apasa.
Sunt gandurile reci ce bat aripile lor rupte,
Sunt gandurile ce-au urcat pe stancile abrupte
Ale trecutului adormit demult, aici, in casa. -
Privesc tabloul tau sapat in rama grea de amintiri
Si-as vrea ca intr-un chivot scump sa-nchidem visele de-acum -
Cand vom pleca batrani si-nvinsi pe nesfarsitul mortei drum
Sa nu ramana dupa noi decat parfum de trandafiri.
|